Mai mult decât flori

Eu și florile avem o legătură strânsă de patru ani. Nu știu ce va fi peste cinci sau zece ani, însă știu sigur că nu aș putea renunța la „Cerbul și Florile”. Sunt dispusă să dedic tot timpul și energia acestui business.

Nu știu cum va arăta viitorul, dar știu că nu pot face lucrurile cu jumătăți de măsură.

La început m-a ajutat curajul de a acționa fără să știu totul. Am spus „da” oportunităților și am găsit soluții pe parcurs. Nu trebuie să ai toate resursele de la început, trebuie doar să începi.

Sunt un copil îndrăgostit de flori, maturizat prea devreme de griji, provocări și de tot greul pe care îl presupune un business: responsabilități, lipsa somnului, presiunea continuă. Mă îmbrățișez pentru toate lucrurile prin care am trecut și sunt mândră și recunoscătoare pentru fiecare etapă care m-a format.

Am învățat că totul este trecător și că tristețea este temporară. Contează enorm oamenii de lângă tine, dar cel mai important este să nu te pierzi pe tine, să nu uiți cine ești.

Iar eu știu că pot muta munții din loc.

Transmit un gând de recunoștință către Univers, care, cu o mână îmi dă și cu alta îmi ia, și așa va fi mereu: un schimb. Este nevoie de maturitate pentru a face, uneori, un pas înapoi, ca să înțelegi cu adevărat viața.

Din septembrie 2022, „Cerbul și Florile” a prins viață. Iar de atunci, povestea continuă, în fiecare zi.